Ca-ntr-un ecou ce veșnic mă îngână,
Așa mi-apare, uneori, în vis,
Într-un chenar de cenușiu-închis,
Bunica mea venind de la fântână.
E-același sentiment de altădată
Că apa din găleata dumneaei
Îmi dă puteri să trec prin anii grei
Ce dincolo de ceas mi se arată.
E apă pentru om și pentru câine,
Și pentru păsările din obor,
O garniță, cu viața tuturor,
În guși de porumbei și-n miez de pâine.
De drag de maica mea, pân-o să mor,
Alaltăieri e azi și ieri e mâine.
11 februarie 2004.
(Ninsoarea de adio, 2005)
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea duioasă a bunicii și a vieții simple de la țară, văzută prin ochii copilului. Apa adusă de bunica de la fântână devine un simbol al puterii și al continuității, legând trecutul de prezent.