Să rămâi român
Nu e chiar în van
Ci înseamnă-a fi
Eminescian.
De-a poetul ce țara-și conține
Un popor nu se poate juca,
Decât dacă se joacă de-a sine
Și se joacă de-a inima sa.
Când există un geniu-ntre genii,
Când e viu un poet absolut,
Nu au voie toți oligofrenii,
Să îl spurce, că-i om din trecut.
Ascultați-mă bine cu toții,
Despre noi este vorba acum,
Când ni-l fac de doi bani patrihoții
Și-l aruncă la fiare, în drum.
Dacă țara aceasta mai are,
În finalul de veac douăzeci,
Trei piloni care-o țin în picioare,
Eminescu e unul pe veci.
În zadar ne tot mușcă pigmeii,
Eminescu e-n noi fără timp,
El ni-i marea, speranța și teii,
Nu îl vindem și nu-l dăm la schimb.
Și din cei până-n ultimă ceacră,
Din nadir până-n ultimul val,
România-i proiecția sacră
A poetului național.
12 ianuarie 2000.
(Libertatea de unică folosință, 2009)
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus lui Mihai Eminescu, văzut ca un pilon al identității naționale românești. Ea critică totodată pe cei care minimalizează sau profanează moștenirea poetului, subliniind importanța sa atemporală pentru poporul român.