Recitindu-mă cu ochi reci,
Abia acum îmi dau seama
Că din toată poezia mea de dragoste
Nu reiese decât eșecul.
Am iubit și iubesc.
Voi iubi
Până la capătul puterilor
Și probabil această impresie
De neîmplinire
Va rămâne mereu
Ca un semn heraldic
Și ca un stigmat.
Eșecul, eșecul va domina
Poezia mea de dragoste,
Dar poate e momentul să spun
Că această senzație de sfârșeală,
Această abureală de foc terminat,
Această permanentă stare de nerealizare,
Ar fi nu numai o alintare a mea,
O bărbătească umilință
În fața femeii,
O bine regizată scădere
A meritelor mele
În beneficiul femeii iubite,
Ci și singura rațiune de-a fi
A poeziei de dragoste.
Cum ar veni
Un text literar îmbelșugat,
O strigătură de tinichea,
O pasiune voioasă,
Un amor la trompetă,
Un „hai să râdem, băieți”,
O bătaie cu pumnii în piept: „intră”?
Cum ar veni,
Cum ar arăta,
Veselia în iubire
Și ei doi,
Și noi doi,
Și voi doi
Ca proaspăt țesălate cupluri de viței
Trecând de către jgheaburi
Către iesle?
Dacă și fiarele pădurii
Au durerea lor când iubesc,
Dacă și animalele domestice
N-au învățat să râdă
În legătură cu iubirea,
De ce m-aș teme eu,
Reparcurgându-mi poezia de dragoste
Că semnul înfrângerii
Poate lăsa loc
La comentarii și la umilință?
Așadar, încă o dată,
Eșuez cu bucurie,
Cu toată răspunderea,
Cu toată forța,
Eșuez.
Și ce altceva din tot ce fac
Să-mi dea garanția
Că nimic nu e pierdut
Decât eșecul?
Voi mai iubi.
19 decembrie 1986.
Locuri comune
Sensul versurilor
Piesa explorează tema eșecului în iubire, văzut nu ca o înfrângere absolută, ci ca o componentă esențială a poeziei de dragoste. Vorbitorul acceptă eșecul cu bucurie și îl consideră o garanție că nimic altceva nu este pierdut, reafirmându-și angajamentul de a iubi în continuare.