Auzi cum plouă, dulcea mea răpită,
Auzi cum plouă, răstignirea mea,
Și nici n-aș vrea ca ploaia să mai stea..
Să plouă mult pe ultima ursită.
Îți amințești potopul cum venea,
Privește plopul, frunza cum și-agită,
Din floarea ploii tu să-mi strângi o chită
Să-mi ușurezi cu ea osânda grea.
Eu aș fugi în jos, în adâncime,
La rădăcina sutelor de ani,
De sila de-a-mi fi milă de dușmani
Ce vor cu noaptea lor să ne suprime.
Dar fiindcă tu exiști aici și-n cântec,
De dorul de-a muri, murind, mă vindec.
Sensul versurilor
Piesa explorează o iubire profundă și complexă, împletită cu sentimente de melancolie și dorința de evadare. Prezența persoanei iubite oferă vindecare și sens în fața greutăților și a amenințărilor exterioare.