Aproape ai ajuns otrava mea,
cu care m-am obișnuit treptat,
și aș înnebuni, de nu te-aș bea,
așa cum ești și m-ai intoxicat.
Otrava mea de noapte și de zi,
otrava mea de suflet și de sânge,
de tine nu mă poate curăți
decât măicuța ta, care te plânge.
Ca un drogat, te caut și te sorb,
ca un nebun, mă liniștesc în tine,
te pipăi, printre neguri, ca un orb,
sunt surdomut la tot ce-mi este bine.
Mă-ntunec, mă iluminez, revin
în toată risipirea ta grozavă
și te resimt, ca-ntr-un rărunchi străin,
când îmi ajungi în vine, ca otravă.
Și nici nu sunt în stare să te las
cum nici de vindecare vorbă nu e,
și-ncape-n textul meu, ca într-un vas,
otrava ta cea dulce amăruie.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dependență profundă și distructivă față de o persoană, comparată cu o otravă. Vorbitorul este conștient de efectele nocive, dar se simte incapabil să se elibereze, căutând alinarea chiar și în suferință.