E toamna în declin,
Ce mici lumini rămân,
Murim și noi puțin
În orice stog de fân.
Și, dacă-ți este greu,
Așa cum îmi spuneai,
Tu, hai, în brațul meu,
Ca fânu-n coasă, hai.
Se-ntunecă mereu
Și stelele s-au frânt,
E toamnă-n brațul meu,
E toamnă pe pământ.
Să-mi cazi încet la piept
Că n-ai scăpare, n-ai,
Cu brațul meu te-aștept,
Ca fânu-n coasă, hai.
Și numai într-un an
Ce-l simt, dar nu îl știu,
Curat și pământean
Voi spune că-i târziu.
Te rog să nu mai vii,
Sunt un cosaș bătrân
Și-n brațele pustii
Nu-ncape-un fir de fân.
Să mă mai lași, mai lași,
Să mai rămân, rămân,
Ca un cosaș, cosaș,
În niște fân, în fân.
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și regret, asociat cu trecerea timpului și pierderea iubirii. Metafora cosașului bătrân sugerează o acceptare a singurătății și a inevitabilității sfârșitului.