A venit și vremea furtunoasă
Să ne dăm naturii-napoi,
Hai, țărani, întoarceți-vă-acasă
Că e-dor pământului de voi.
Și luați și fabricile-n sate,
Fiți și muncitori, dar și țărani,
Prea sunt urbe suprapopulate,
Prea sunt bălării pe bolovani.
Rar câte-o exotică găină
Și vreun porc în vreun sărman coteț,
Casa voastră însăși vi-i străină,
Doar atât, un buletin aveți.
Și sămânța voastră cade-n piuă
Locului bizar, vulgar,
De trei ori pe zi dați „bună ziua”
Și-n rest trăiți într-un ghețar.
Hai, țărani, întoarceți-vă-acasă,
Casa-i totuși locul cel mai sfânt,
După-atâta fugă friguroasă,
Puneți iarăși mâna pe pământ.
Înfloriți-l brusc, cu cereale,
Puneți pomi, dați gresii pe cuțit,
Faceți case, creșteți animale,
Și vă așezați pe veșnicit.
Și când vara o veni deplină,
Cu dolveci, cu pepeni și țânțari,
Noaptea, sub o lună de lumină
Ridicați un foc de bălegar.
Și chemați cu vorba voastră groasă
Pe poet să cânte lângă foc.
Oameni buni, bine-ați venit acasă,
Hai și puneți patria la loc.
Sensul versurilor
Piesa este un apel nostalgic către țăranii care au părăsit satele pentru orașe, îndemnându-i să se întoarcă la pământ și la tradițiile rurale. Subliniază importanța reconectării cu natura și a revitalizării vieții rurale, văzând în aceasta o modalitate de a reîntregi și a pune patria "la loc".