Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Împleticiţi în sare şi guvizi,
Să fie marea templul nunţii noastre,
Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.
Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge
Şi te sărut cu univers cu tot,
Pe zarea sfâşiată de păcate
Plutim râzând şi ne iubim înot.
Iubita mea, să ne-aruncăm în mare
Şi să trăim în mare neînfrânt,
Să ne luăm, dacă voieşti, la vară
Trei săptămâni concediu pe pământ.
Ți-am spus demult că pe pământ sunt rele,
Ți-am spus că marea-i căpătâiul meu,
Ți-am pregătit o flotă scufundată
Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu.
Iubita mea, să devenim acvatici,
Pământul care suntem ni-i destul,
Sătulă eşti de cele pământene,
De cele pământene sunt sătul.
Ne vor privi prin sute de binocluri,
Se vor uita ca la un alt prăpăd,
Mirându-se că doi fusesem, parcă,
Şi ei pe mare numai unul văd.
Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta,
Vom reveni în anul două mii
Cu plete-ncărunţite mult de sare
Şi-n braţe cu o mare de copii.
Sensul versurilor
Piesa descrie o dragoste profundă și dorința de a evada din lumea terestră, găsind refugiu și împlinire în adâncurile mării. Cuplul își imaginează o nuntă subacvatică și o viață eternă în armonie cu natura marină, sfidând privirile și judecățile celor de pe uscat.