Nu știu de ce și nimenea nu știe
M-au părăsit cu toții, rând pe rând.
Ca să mă simt, ca să mă simt curând
Un fel de crivăț la benzinărie.
De astă toamnă și de astă vară
Nu mi-a trecut prieten peste prag,
Un glonte de-aș putea în cap să-mi trag
Să văd cu ce transplanturi mă repară.
Sunt interzis și urmărit întruna
Și tocmai de acei ce îi detest,
Iubirea mea e-o formă de arest,
N-am voie să mă vadă decât luna.
S-au dus din om în om să mă împroaște
Și oamenii, sărmanii, i-au crezut,
Și-acum când mi-au făcut un alt trecut
Mai bine aș muri și aș renaște.
Și-au strâns minciuni și mi-au umblat în acte,
Mi-au speriat datornici și șoferi,
Nu-mi mai găsesc viața nicăieri
Și sunt blocat de calomnii compacte.
Industria minciunii fără sațiu
Îmi toacă zilnic rezistentul os,
Dar eu regenerez spectaculos
Pierzând în timp ce mai câstig în spațiu.
Mi-au colectivizat și nervi și sânge,
Doar noaptea-n felul meu dacă tresar,
Visând să pot să mor particular
Precum și dreptul simplu de-a mai plânge.
Când unul și când altul mă reclamă
Încât te rog acum, când mi-este greu
Să mă primești de tot, mormântul meu,
Să nu mă mai renaști, de-a pururi, mamă.
Mai părăsit decât un om cu ciumă,
Mai trist ca un spital de suferinzi,
Mă strig pe mine însumi în oglinzi
În spate, dincolo de umbre, du-mă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de alienare, disperare și dorința de a scăpa de o existență marcată de minciuni și calomnii. Protagonistul se simte persecutat și trădat, ajungând să își dorească moartea ca o eliberare.