Abia acum.
Rănit la piept de crivățul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Și rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întâmpinarea ta târzie
Și-abia acum îți spun ‘iubita mea’,
Când nici nu-ți știu adresa spre a-ți scrie.
Deodată, apa lumii te-a-nghițit,
Deodată am rămas rănit de crivăț,
Gesticulând spre minus infinit
Și construind delicte împotrivă-ți.
Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele și luna,
Și-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.
Deodată ce spun eu și ce spui tu
Sunt două înghețate limbi străine
Și la hotarul dintre da și nu
Un martor mut mi-ar tot vorbi de tine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru pierderea unei iubiri. El realizează valoarea persoanei iubite abia după ce aceasta dispare, fiind copleșit de durere și de imposibilitatea de a repara greșelile trecutului.