Părintelui ce-L am îi pun coroana
Și-i răstignesc povețele pe cruce.
Se năpustesc de brațe să-l apuce
Și-n mormânt să-i ferece icoana.
Și ieri și azi misterul lui aduce
Nevoia de-a muri cu El și goana
De-a retrăi cu patimă prigoana
Spre-a învia pornirile caduce.
Nu e doar magul ce-a vestit ursitul
Păcatelor cu gesturi ce distrug.
Nu-i doar trecutul, vechiul, ațipitul.
Și astăzi trupul i-L apleacă-n jug.
Cohorte-ntregi îi caută sfârșitul.
În mine stau și strigă: „sus, pe rug!”
Sensul versurilor
Piesa explorează relația complexă cu divinitatea, marcată de sacrificiu și suferință. Eul liric se confruntă cu nevoia de a retrăi patimile și de a învia pornirile caduce, într-o căutare continuă a sensului.