Adi de la Valcea – După Oricare Sfârșit

Am ajuns să plâng singurătatea
Numai pentru tine cădea lacrima
Cât de tristă și pustie e noaptea
Dacă știi ce mult mă doare inima.
Întreb inima din mine
Unde ești ce-o fi cu tine
Nu înțelegi că eu nu am să te las
Vino lacrima să o ștergem
Și pe același drum să mergem
Uită și întoarce-te acasă.
După oricare sfârșit
Urmează alt început
Nu uita că te-am iubit
Și nimic nu e pierdut.
După oricare sfârșit
Urmează alt început
Nu uita că te-am iubit
Și nimic nu e pierdut.
Știu că nici tu nu m-ai dat uitării
Vreau să cred că tu la mine te mai gândești
Mai aștept pragul inserării
Să apari să îmi spui că mă iubești.
Întreb inima din mine
Unde ești ce-o fi cu tine
Nu înțelegi că eu nu am să te las
Vino lacrima să o ștergem
Și pe același drum să mergem
Uită și întoarce-te acasă.
După oricare sfârșit
Urmează alt început
Nu uita că te-am iubit
Și nimic nu e pierdut.
După oricare sfârșit
Urmează alt început
Nu uita că te-am iubit
Și nimic nu e pierdut

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre durerea unei despărțiri, dar și despre speranța unui nou început. Naratorul își amintește de iubirea pierdută, dar crede că încă mai există o șansă de împăcare.

Lasă un comentariu