Adelbert Von Chamisso – Jucăria Uriașilor

Castelul Nideck este legendei cunoscut
Acolo uriașii în vremuri au crescut;
Castelul e-n ruină, iar locu-i stă-n pustie;
De-ntrebi de ei acuma, nimeni nu îi mai știe.
Fetița uriașă odată tiptil, tiptil ușoară
Plină de așteptare ieși pe poartă afară
Și coborî în vale de sus din deal prin vie
Să cerceteze totul ce jos poate să fie.
Fetița uriașă, cu pași grăbiți, ca-n joc
Ajunse printre sate l-al oamenilor loc,
Văzu case pestrițe și câmpul de arat,
În lumea prea străină-i păru că a intrat.
Și cum se uită fata în jos, înspre picioare,
Vede-un țăran ce ară câmpul arid sub soare;
Micuța creatură îi pare-o jucărie
Ce trage plugu-n brazde vânjos și cu tărie.
„Frumoasă jucărie, o iau cu mine-acasă”
Își ia batista-n mână, pe câmp îngenunchează
Și strânge tot ce vede, țăran și plug, și-adună
Totul în a ei poală iar joaca-i pare bună.
Și sprintenă ea merge cu pasul iscusit
Grăbindu-se s-arate tatălui ce-a găsit:
„O tată, dragă tată, ți-aduc ce mi-a plăcut,
Ceva ce niciodată în viață n-am văzut”.
Bătrânul sta la masă, bând vinu-i adorat,
La ea se uită tatăl și-o-ntreabă-ngândurat:
„Ce îmi aduci tu fată că sari de bucurie,
Să văd și eu ce este, ce fel de jucărie! “.
Cu grijă din batistă ea-și scoase tot belșugul:
Țăranul, apoi caii și-n urmă de tot plugul;
Când totu-a pus pe masă și bine aranjate
Ea țopăie și-aclamă, apoi din palme bate.
Bătrânul se încruntă; spunându-i o privi:
„Ce ai făcut fetiță? Astea nu-s jucării!
Du-le-napoi de-ndată și fii copil cuminte!
Țăranul nu-i de joacă, ce îți veni în minte?.
Porunca-mi tu ascultă acuma și nu mâine;
De nu ar fi țăranul noi nu am avea pâine;
Noi uriașii suntem toți din al său nucleu;
Țăranul nu-i de joacă, ferească Dumnezeu! “.
Castelul Nideck este legendei cunoscut,
Acolo uriașii în vremuri au crescut;
Castelul e-n ruină, iar locu-i stă-n pustie;
De-ntrebi de ei acuma, nimeni nu îi mai știe.