Îl am pe unu-n Drăgășani
Bea de când m-am născut eu și poate de încă câțiva ani
Cară punga de rafie după el, averea lui cea grea
Cred că s-a născut în punga aia că-i tot ce avea.
E țigan, băi, dă-l în mă-sa, dar îmi place așa de el
Cred că-și iubea nevasta, dar nu era la fel
S-a răzbunat, târfa-i făcu 4 copii
L-a lăsat să se descurce, a plecat, „fie ce-o fi”.
Ori dormea pe unde apuca, ori nu dormea de fel
Se plimba în parc la oameni și cerea păreri
Și nu prea era primit la câți pumni în cap și-a luat
Mă mir că nu-l durea fața atunci când dormea pe asfalt.
Și-a avut patru copii, doar cel mare a luat bacu
I-a dat de băut atunci, pe restu-i durea stomacu
A intrat la facultate băiatu, mă mir
Unu doarme la cămin, restu dorm în cimitir.
Îl am pe doi în Drăgășani
Mamă ce frumos mai e, ce frumoasă mai era
Că-nvăța sau nu trecea, tot zâmbea, tot se juca
Tot râdea, tot ne-njura… nu abandona.
Nu știu cine este, mi-a fost povestit
Avea părinți de duzină și nu prea trecea pe-aici
Dar vai ce tranziție-a fost când taică-su mort de beat
N-o mai bătea pe mă-sa, a luat pe următorul.
Vorbea despre d-astea afară, dar vai cine asculta
Când era puțin cam cultă pentru ce voia lumea
Și ce tată, și ce mama, ia-le dracu 11 clase
Du-te să lucrezi afară, marș afară din case.
Dar muncitu uneori nu e munca de durată
Peste-un an când a venit mama plecase, n-avea tată
… atât știu, s-a povestit
Că stătea frumos în baie ca lambriu pe la sfârșit.
Îl am pe trei în Drăgășani
Stă pe strada mea continuu de deja mult prea mulți ani
Îl știu mulți și îl respectă sau poate dau impresia că-l vor
Pe el lângă ei, e simplu, i-ar da cu picioru.
A avut pe cineva care sa țină la el mult
A venit plângând la mine doar ca să-l ajut
Iar atunci am realizat că destinul are două fețe și a vrut
Așa s-am un prieten prost-crescut.
Cerea multe el ca om, nu știa s-aprecieze
Și prieteni… lasă! O să mai dureze
Până când o să-l revadă că le-e dor de el ș-așa
Că mai e și el prin preajmă și…
Unii cred că-i depresiv… din potrivă
Iubește viața… și vrea să facă
Și pe alții fericiți… e pe ducă
… n-a murit, dar și dac-apucă… hehe.
Am mai mulți în Drăgășani
Oameni normali sau golani
Toți oamenii-arată așa
Dar nimeni nu e ca el, dar nimeni nu e ca ea.
Îi am pe toți în Drăgășani
Am mai mulți în Drăgășani
Nu-i nimeni din Drăgășani
Și nu mai mor de-atâția ani
Sensul versurilor
Piesa prezintă o serie de portrete ale unor oameni din Drăgășani, fiecare cu povestea lui tragică sau complexă. Versurile explorează teme precum sărăcia, pierderea, deziluzia și lupta pentru supraviețuire, reflectând asupra destinului și a condiției umane.