Te-au văduvit de rod culegătorii,
Cad grei ciorchinii dulci sub preșe,
Și sângele tău curge purpuriu
Septembrie, alene întârzie
Prin coardele ce freamătă-a pustiu.
Cu brațele obosite îngenunchezi,
Odăjdii de rugină te cuprind,
Sub aur viu de toamnă înnoptată
Mii de făclii pe ramuri ți se-aprind.
Te-au văduvit, de rod te-au stors,
Dar purpura pe creștet ți-a-nflorit.
Ei vor avea din trupul tău tot vinul,
Tu, diadema Rodului jertfit.
Sensul versurilor
Piesa descrie metaforic procesul de culegere a viei, accentuând pierderea și sacrificiul, dar și frumusețea melancolică a toamnei. Via, deși deposedată de rod, primește o diademă simbolică, reprezentând jertfa sa.