Povara deznădejdii,
Tot mai des, îmi prinde
Sufletul întors acum spre ură.
Un gol atavic
Inima-mi cuprinde,
O, inima ce-a plâns
Peste măsură.
Pustiu imens e-n urmă.
Anii-și poartă zăpada lor
Prin valuri de durere.
Cu dalta-i gravă
A cioplit tristețea
Și a săpat pe fruntea mea
Tăcere.
Cine-a murit în juru-mi
Și de ce, atâta plâns în viața mea
Ascund?
Ce blesteme grozave
Mi-au trimis
Urgia lor
Din haosul rotund?
Ce lumi de vis
S-au stins în jurul meu?
Sub vraja lor
Am tresărit vreodată?
Cine-ar putea acestea
Să-mi mai spună?
Durerea și-a zdrobit
Ultima strună!
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de durere și deznădejde, cauzat de pierderi și experiențe traumatizante din trecut. Vorbitorul se simte copleșit de povara amintirilor și se întreabă de ce viața sa a fost marcată de atâta suferință.