Aud portița.
Tresar,
Ies să deschid.
Nu ești tu,
Nu!
Mă întorc singură.
„Nu!” „Nu!”
Spun toate volumele
Tale,
Toate lucrurile
Din odaie.
Odaia însăși
E un mare: „Nu!”.
Iar timpul
Plesnește
Ca o păstaie.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de singurătate și dezamăgire profundă al unei persoane care așteaptă pe cineva drag, dar este constant dezamăgită. Obiectele și timpul însuși devin o reamintire a absenței persoanei iubite, amplificând sentimentul de gol interior.