Arbatel Filotheanu – Baladă Pentru Un Erou

Foaie verde de macrou
Am pierdut un libodou
Pe un scaun în metrou
Sau la mândra în birou,
În tramvaiul din depou,
Undeva pe un panou,
Dar mai sigur în cavou
Chiflicit sub un rulou
Ce schița un vag tangou
Cu un tânăr bibelou..
Era mic cam cât un ou,
Avea bască și sacou
Iar la guler un garou
De-l găsiți, vi-l fac cadou,
Că eu vreau unu’ mai nou,
Nu de taur sau de bou,
Nici de armăsar marou,
Ci mai bine de Erou,
Zis și Vira cel Miștou.
Și acum repet din nou
Vreau tărie de Erou
Care ține în lasou
Energia la platou
Pân’ s-ajungă la potou,
Să rămână toți tablou
Cum îmi crește un halou
Ca efect sau ca ecou
Chiar deasupra la egou!

Sensul versurilor

Piesa este o baladă satirică despre pierderea unui obiect misterios, "libodou", și căutarea unui nou "erou". Versurile sunt pline de nonsens și umor absurd, folosind metafore neașteptate pentru a critica ideea de eroism.

Lasă un comentariu