În văzduh cu apă rece
Toate mofturile trec
Numai tu nu vii acasă
Mai smerită şi duioasă!
Dinspre toamnă
Vine-o doamnă
Şi-mi apasă pe la tâmple
Să se-ntâmple!
Iartă cele dobitoace
Care strică şi desfac
Că au sufletul inform
Şi eu dorm, eu dorm, eu dorm!
Ninge peste zăpăciţi
Şi mai multe zăpăcele
Că-s buştean de adormiţi
Sub umbrele!
Iată vine-un porc cu coate
C-o sirenă-n vârf de băţ
Gropi ne sapă pe la spate
Şi ne-ndeamnă la dezmăţ!
Câţi ca noi, câţi ca noi
Se spălau într-un butoi
Mai mereu flămânzi şi goi
Şi slujeau la vreun ciocoi?
La urcuşul spre Nirvana,
Prea frumoasa Cosânzeana
S-a împiedicat, sărmana,
Şi-a căzut în swadhisthana!
Jos la baza muntelui
Piesaj cu orbi destui
Rătăcind ades haihui
Peste viaţa nimănui!
Călărind un cal maro
Într-o tattvă indigo
De către un picaro
Prin uşa unui bistro
Nu se ştie încotro!
Foaie verde flori de nufăr
Stau pe cuie şi nu sufăr
Că sînt mort puţin în cufăr,
Iar la minte parcă-s tufăr!
Când eram copil de cruce
Făceam nimbul să străluce
Dar acum de când sînt mare,
Aprind doar o lumânare!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra condiției umane, folosind imagini bizare și metaforice pentru a exprima deziluzia și nostalgia. Versurile sugerează o pierdere a inocenței și o acceptare a absurdului vieții.