Fost odată om frumos
Care levita voios
Peste golul plicticos
A unui tărâm cețos
Și-i ghida pe cei de jos
Să trăiască luminos..
Însă Cel Întunecos
Îi pusese gând țepos
Și voia neîndoios
Să-l distrugă nemilos
Pe Eroul Cel Frumos!.
Ci scornind minciuni din gros
Despre Omul cel Frumos,
Cel hain și dușmănos
Ațâță impetuos
Haita de Mârloi din dos,
Să-ntineze ce-i duios
În suflet de om pios..
Într-un mod cam scandalos
Poporul neserios
Îl crezu pe ticălos
Și-l urmă pe tenebros
Spre lăcașul Cel Umbros,
Amăgit că-i de prisos
Să caute cu folos
Tot ce este prețios
Din Înaltul grandios!.
Ay, ay, ay, popor fițos,
Și la suflet găunos,
Cum nu vezi tu vulg rufos,
Că ești dus de nas haios
Și în mod vertiginos
Pe un drum primejdios
Spre Abisul sulfuros?!
Sensul versurilor
O baladă despre un erou frumos, dar invidiat și distrus prin minciuni de către un personaj întunecat, cu complicitatea unui popor ușor de manipulat. Piesa explorează teme precum invidia, trădarea și consecințele credulității.