Arssura feat Deus Ex Machina Feat Paco & Arssura – Prețul Uitării

Am început să scriu ca să scap de păcate,
așez pe foaie rând pe rând și observ cum las anii în spate,
sperând că într-o bună zi voi pune punct scrisorii.
De undeva deasupra norilor să vină zorii,
fericit să pot închide ochii, să pot să știu că am fost cum mi-am dorit să fiu,
să știu ce înseamnă să ai un fiu.
Îmi pare rău c-am căutat fericirea-ntr-un pustiu,
urmând pașii celorlalți în pustiul cenușiu.
Cuvinte ca „te iubesc” pot să aibă surse misterioase,
pentru noi, căci le auzim… simțind o răceală prin oase.
Ura coase glasurile ce-ar mai avea ceva de spus,
ignoranța noastră face să tacă și pe Cel de sus.
Căci fără a realiza poți privi ultimul apus,
aflând că mâine dimineață toate s-au dus.
Eu încă sper, sunt încă viu și încălzesc pământul la exterior,
dar voi fi mort și voi răci pământul din interior.
De-ar fi să mor chiar mâine, fără să știe nimeni,
aș recunoaște faptul că prea mult am iubit.
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine,
uit tot ce am zis și mă culc liniștit.
Primul pas. Un singur ceas mi-a rămas de tras pe nas,
pare că 20 de mii de copii se transformă în 20 de mii de fiare,
nu mă doare, rog la cer să mi te dea înapoi pe Tine, cea Făcătoare de minuni,
te-am pierdut și mi-e rușine, am păcătuit prin vorbe, fapte și dragoste trupească.
Spune-le celor de jos că am scos să se ferească,
cuprins se pare de o forță nelumească, timpul nu mai există, e o iluzie cerească.
Din mine un suflet stă să crească, mă zbat să nu mă omoare,
mă apasă tot mai greu și sufletul mă doare,
cât poate de tare. Cât mă vedeți că plâng nu pot să mă opresc,
mor în păcate ce am încălcat, păcatul cel trupesc.
Nu e firesc să fiu împăcat cu D-zeu, dar nu cu mine,
m-a iertat pentru faptele rele, eu nu și nu e bine.
Acuma mă zbat de 2 luni și nu știu ce să aleg,
cât sunt pe pământ pot păcatele să mi le șterg.
De-ar fi să mor chiar mâine, fără să știe nimeni,
aș recunoaște faptul că prea mult am iubit.
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine,
uit tot ce am zis și mă culc liniștit.
Am bilet la clasa-ntâi de vreau să ajung la Lucifer,
însă eu vreau să mă înalț, să zbor, să ajung la cer.
Știu că cel mai greu mi-a fost să-mi aleg prietenii,
pt că mulți dintre ei au fost legați de mine prin niște hârtii.
De-ar fi să mor mâine, azi m-aș închide în casă ca să ascult muzica mea ce mi-a făcut viața frumoasă,
aș vrea să am puterea să scuip în față pe cea cu coasă.
Îi mulțumesc lui D-zeu că mi-a dat o mână nervoasă cu care am scris tot, de la coșmar până la vis,
să fac lumină în delta prostiei din jur.
Am deschis mai multe uși să pot ajunge unde mi-am dorit, să stau de vorbă cu moartea,
fiind de viață plictisit. Rămân o oaie neagră într-o tobă albă și oarbă,
căci eu m-am deșteptat rumegând astfel de iarbă.
Să mă prinzi, să mă legi, să mă închizi vei putea,
da’ nu poți pune cătușe gândului din mintea mea.
De-ar fi să mor chiar mâine, fără să știe nimeni,
aș recunoaște faptul că prea mult am iubit.
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine,
uit tot ce am zis și mă culc liniștit.
Îmi pun prea multe întrebări fără răspuns,
ni se oferă doar răspunsuri la întrebări ce încă nu s-au pus.
Vremuri bune n-au sosit, de-aceea nu mă plâng, nu-s de ajuns,
natura mea umană mereu mă face să fiu confuz.
Iar câteodată uit de către cine sunt condus, mă simt răpus de crucea dăruită de Cel de sus,
de drumul care trebuie parcurs, de gașca mea de carne în care de 16 ani nu mă simt intrus.
Adsea mi se întâmplă să fiu mai mult mort decât viu,
lipsit de culoare și îmbălsămat în cenușiu.
Împăcat cu mine însă în pustiu, nu știu de ce mă simt mai plin de viață izolat într-un sicriu.
Mă ridic când ochii mi-i închid, fericit că o să-i deschid pt a privi spre infinit.
De-ar fi să mor chiar mâine aș face-o liniștit,
împăcat cu gândul că atunci când m-am născut am și murit.
De-ar fi să mor chiar mâine, fără să știe nimeni,
aș recunoaște faptul că prea mult am iubit.
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine,
uit tot ce am zis și mă culc liniștit