Am început să scriu ca să scap de păcate
Așez pe foaie rând pe rând și-observ cum las anii în spate
Sperând că într-o bună zi voi pune punct scrisorii
De undeva deasupra norilor să vină zorii
Fericit să pot închide ochii, să pot să știu
că am fost cum mi-am dorit să fiu, să știu ce înseamnă s-ai un fiu
Îmi pare rău c-am căutat fericirea-ntr-un pustiu
Urmând pașii celorlalți în pustiul cenușiu
Cuvinte ca te iubesc pot s-aibă surse misterioase
Pentru noi căci le-auzim simțind o răceală prin oase
Ura coase glasurile ce-ar mai avea ceva de spus
Ignoranța noastră face să tacă și pe Cel de sus
Căci fără a realiza poți privi ultimul apus
Aflând că mâine dimineață toate s-au dus
Eu încă sper, sunt încă viu și încălzesc pământul la exterior
Dar voi fi mort și voi răci pământul din interior
De-ar fi să mor chiar mâine
Fără să știe nimeni
Aș recunoaște faptul că prea mult am iubit
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine
Uit tot ce am zis și mă culc liniștit
Primul pas, un singur ceas mi-a rămas de tras pe nas
Pare că 20 de mii copiile se transformă în 20 de mii de fiare
Nu mă doare, rog la cer să mi te dea înapoi
Pe Tine, cea Făcătoare de minuni, te-am pierdut și mi-e rușine
Am păcătuit prin vorbe, fapte și dragoste trupească
Spune le celor de jos că am scos să se ferească
Cuprins se pare de o forță nelumească
Timpul nu mai există, e o iluzie cerească
Din mine un suflet stă să crească, mă zbat să nu mă omoare
Ma apasă tot mai greu și sufletul mă doare cât poate de tare
Cât mă vedeți că plâng, nu pot să mă opresc
Mor în păcate că am încălcat păcatul cel trupesc
Nu e firesc să fiu împăcat cu D-zeu dar nu cu mine
M-a iertat pentru faptele rele, eu nu și nu e bine
Acuma mă zbat de 2 luni și nu știu ce să aleg
Cât sunt pe pământ pot păcatele să mi le șterg
De-ar fi să mor chiar mâine fără să știe nimeni
Aș recunoaște faptul că prea mult am iubit
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine
Uit tot ce am zis și mă culc liniștit
Am bilet la clasa întâi de vreau să ajung la Lucifer
Însă eu vreau să mă înalț, să zbor, să ajung la cer
Știu că cel mai greu mi-a fost să-mi aleg prietenii
Pentru că mulți dintre ei au fost legați de mine prin niște hârtii
De-ar fi să mor mâine, azi m-aș închide în casă
Ca să ascult muzica mea ce mi-a făcut viața frumoasă
Aș vrea să am puterea să scuip în față pe cea cu coasa
Îi mulțumesc lui D-zeu că mi-a dat o mână nervoasă
cu care am scris tot, de la coșmar până la vis
Să fac lumină în delta prostiei din jur
Am deschis mai multe uși să pot ajunge
Unde mi-am dorit să stau de vorbă cu moartea
Fiind de viață plictisit,
Rămân o oaie neagră într-o tobă albă și oarbă
Căci eu m-am deșteptat rumegând astfel de iarbă
Să mă prinzi, să mă legi, să mă închizi vei putea
Dar nu poți pune cătușe gândului din mintea mea
De-ar fi să mor chiar mâine fără să știe nimeni
Aș recunoaște faptul că prea mult am iubit
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine
Uit tot ce am zis și mă culc liniștit
Îmi pun prea multe întrebări fără răspuns
Ni se oferă doar răspunsuri la întrebări ce încă nu s-au pus
Vremuri bune n-au sosit, deși nu mă plâng, nu-s de ajuns
Natura mea umană mereu mă face să fiu confuz
Iar câteodată uit de către cine sunt condus
Mă simt răpus de crucea dăruită de Cel de sus
De drumul care trebuie parcurs
De gașca mea de carne în care de 16 ani mă simt intrus
Adesea mi se întâmplă să fiu mai mult mort decât viu
Lipsit de culoare și îmbălsămat în cenușiu
Împăcat cu mine însă în pustiu
Nu știu de ce mă simt mai plin de viață izolat într-un sicriu
Mă ridic când ochii mi-i închid fericit
Că o să îi deschid pentru a privi spre infinit
De-ar fi să mor chiar mâine aș face-o liniștit
Împăcat cu gândul că atunci când m-am născut am și murit
De-ar fi să mor chiar mâine fără să știe nimeni
Aș recunoaște faptul că prea mult am iubit
Dar cum n-o să mor curând și nici de cum mâine
Uit tot ce am zis și mă culc liniștit.
Sensul versurilor
Piesa explorează regretul, împăcarea cu moartea și căutarea iertării. Vorbește despre greșelile trecutului, lupta interioară și dorința de a găsi pacea înainte de sfârșit.