Se plimbă Omul palid pe-aleile-nflorite.
E-n redingotă neagră şi c-un trabuc în dinţi.
La Tuilerii i-e gândul, la florile-i vestite,
Şi-ades în ochii-i sumbri se-aprind priviri fierbinţi.
Ani douăzeci de-orgie l-au îmbătat, se pare,
Pe împăratul nostru. – „Eu am să sting – şi-a spus –
De-a pururi Libertatea, ca pe o lumânare!
Dar Libertatea-i vie, iar el e indispus.
Pe buzele lui mute, ce nume dă târcoale?
Şi ce regret îl roade? Nu vom putea afla:
Ciudat e împăratul, privirile i-s goale.
S-o fi gândind la Omul cu ochelari, cumva?
Ca la Saint-Cloud, pe vremuri, se uită în neştire
La fumul de ţigară, albastru şi subţire.
Sensul versurilor
Piesa descrie starea de spirit a lui Napoleon al III-lea spre sfârșitul domniei sale, bântuit de regrete și presimțind declinul. Versurile sugerează o reflecție asupra pierderii libertății și a deciziilor care au dus la căderea sa.