Cât timp cuţitul nu va
Tăia acest creier, bucată
Verzuie de mucava
Nicicând de idei vizitată,
(El, însă, ar trebui
Să-şi taie urechile, ambele,
Nasul şi buzele, şi
Să-şi jertfească şi gambele!).
Cât timp, aşadar, n-o să-i intre
Cuţitul în cap ca să-l taie,
Şi-un foc n-o să-i ardă în vintre,
Şi pietrele n-au să-l jupoaie,
Copilul ăsta barbar
Nu trebuie să înceteze,
Nicio clipită măcar,
Să-nşele şi să trădeze.
Şi să împută văzduhul
Ca un motan din Munţii Stâncoşi.
– Când o să-şi dea, însă, duhul,
Rostiţi totuşi o rugă, pioşi!
Sensul versurilor
Piesa critică un individ corupt și ipocrit, sugerând că acesta ar trebui să sufere pentru faptele sale. Finalul îndeamnă la o rugăciune pioasă la moartea sa, sugerând o ambivalență între condamnare și compasiune.
