E-o casă cu ferestre pale
Și-n orice seară poarta grea
Scârșnește lung din balamale
Când intră oamenii pe ea.
Apoi cu drugi e ferecată
Și-o umbră parcă, rând pe rând,
Înseamnă oamenii din gloată
Și-i numără-ncet, în gând.
Cutremurat de miselie,
Din piscul meu, de-aici, aud
Cum îi îndeamnă la robie
Un glas sălbatic, cinic, crud.
Ei vor icni în zori, ca-n hamuri,
Cărând poverile, trudiți,
Și-or râde cei de după geamuri
Că-s iar săracii păcăliți.
Sensul versurilor
Piesa descrie o fabrică ca un loc de exploatare, unde muncitorii sunt supuși la muncă grea și sunt păcăliți de cei aflați la conducere. Accentul cade pe inegalitatea socială și pe condițiile dificile de muncă.