Nesfârșitul meu vis, primăvară –
Fără capăt și fără-nceput!
Haide, viață! Te-apropie iară!
Te așteaptă sonorul meu scut!.
Ne-nfricat te aștept, neizbândă,
Iar izbândei – salut luminos!
Nu, în lacrima asta arzândă
Ca și-n râs – nu-i nimic rușinos!.
Albe nopți cu dispute-ndârjite,
Dimineți, prin lungi storuri – vă aștept!
Vreau ca-n ploapele mele-ostenite
Primăvara să bată de-a-ndrept!.
Truda grea o primesc orișiunde
Mari abisuri se cască pe glob,
Necuprinsul sub zările ascunde
Și osândele vieții de rob!.
Și te-ntâmpin în prag, necuprinsă
Dulci în plete sălbatice vânt.
Dumnezeu e pe buzele-ți strânse
Neghicit ca o taină, și sfânt..
În această vrăjmășă-ntâlnire
Scutul meu n-o să-mi scape nicicând,
N-o să-mi dai în vileag a ta fire..
Căci ne-mbată un vis mai curând!.
Te privesc cumpănind vrășmășia –
Ura dragoste-i freamătă-n piept
Pentru toate stădaniile.. Fie!
Poți veni. Totuși eu te aștept!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o așteptare plină de nădejde și visare a vieții și a iubirii, chiar și în fața greutăților. Poetul își păstrează scutul (credința) și așteaptă cu nerăbdare viitorul, indiferent de obstacole.