Din somnul greu al conștiinței tale
Te vei trezi tânjind de dor, iubind
(VL. SOLOVIOV).
Și te presimt de mult. Trec ani și ani de-a rândul,
Dar unic, nepereche eu chipul Ți-l presimt.
E zariștea-n văpăi – amurgu-nsângerându-l,
Eu tac și te aștept – tânjind de dor, iubind.
E zariștea-n văpăi și simt că vii, ușoară,
Dar frică mi-e: alt chip vei arăta.
Și-mi vei sădi o aspră bănuială,
Vădindu-Te străină-n față mea.
O, cât de-amară îmi va fi căderea,
Cutremurat de-nfățișărea Ta!.
Ce-azur senin! Și-aproape-i scânteierea,
Dar frică mi-e: alt chip vei arăta.
4 iunie 1901. Șahmatovo
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa exprimă o presimțire puternică a unei iubiri viitoare, dar și teama ca persoana așteptată să nu corespundă idealului. Sentimentul este unul de dorință și neliniște, reflectând o așteptare încărcată de incertitudine.