.. și-i târziu să dorești,
Au trecut și iubirea, și-amarul..
(VL. SOLOVIOV).
Să-nțelegi și să ierți, singuratică floare
Dar s-a stins tot ce-a fost:
Și credințele-adânci, și-aurita-mi visare..
Drumu-mi e fără rost.
Înflorindu-mi în vis, fericirea deplină
Drum de-azur ți-a deschis.
Altă cale eu am, nu-mi e viața senină,
N-am în suflet vreun vis.
Dar să știi – cu-adorație-atât de-ntristată
Te-am chemat numai eu.
Pe când tainicu-ți geniu-a iubit viața toată
Surd la sufletul meu.
10 iunie 1901
Volumul ”Versuri despre Preafrumoasa Doamnă”
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de regret și singurătate, reflectând asupra pierderii credințelor și viselor. Vorbitorul se adresează unei "singuratice flori", simbol al unei iubiri neîmpărtășite sau pierdute, recunoscând că geniul acesteia a iubit viața, în timp ce el se simte surd la ea.