Afară plouă ca și toamna și-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, și atât.
În mine toate amintirile te-așteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie și dreaptă.
Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.
Vreau să citesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă împresoară chipul tău din toate părțile.
Mâna ce mi-a-mprăștiat părul și gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.
Rămân uitându-mă pe geam ca după tine
Și tot aștept pe cineva ce nu mai vine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul profund de singurătate și dorința persistentă după cineva care nu se mai întoarce. Naratorul este copleșit de amintiri și trăiește într-o stare de așteptare continuă, accentuată de atmosfera mohorâtă a ploii.