Era tânără, rotundă,
și se rostogolea în voie
de la un capăt pân-la altul
al spațiului, lovea cu cotul
orfanii sateliți,
izbind estropiate goluri.
A fost închisă-ntr-un colegiu
de curcubeu, dar s-a purtat
acolo-atât de rău, încât
au fost, se vede, nevoiți
să-o înfășoare-n nouri groși,
și oamenii, ca paraziții,
numaidecât să-o năpădească.
Ce-a mai rămas? Un craniu, două,
care se clatină-n azurul
pe unde tineri meteori
se plimbă, deseori, râzând.
Sensul versurilor
Piesa descrie un viitor distopic în care o planetă, inițial tânără și liberă, este exploatată de oameni până la distrugere. Ceea ce rămâne sunt doar vestigii și amintiri, în timp ce tinerii meteori râd de soarta ei.