Iubirea mea-ți trezește-n carne pruncii, plăcerea albă-n sâni de-a alăpta.
Sus căi lactee, – lapte-n cana mea țâșnit din dulcele venin al lunii.
Ce canon mănos se deslușea
în preajma ta, dând împliniri poruncii!
Și aur mult ți se-aducea în uncii
la chinul nașterii.
Nășteai o stea.
Pe cerul tânăr ca o primenire, încât te cuprindeam, de fericire, ca șarpele-n scriptură mărul sfânt.
Pământ făgăduit și hram și mumă, strămoșii mei la tine se rezumă, și-mi strigă, din țărână, să te cânt.
Sensul versurilor
Piesa celebrează maternitatea ca pe un act sacru și divin. Ea explorează legătura profundă dintre mamă și copil, asociind nașterea cu renașterea și cu sacralitatea feminină. Versurile evocă un sentiment de venerație și respect față de puterea creatoare a femeii.