DMC feat Shade – Lumi Diferite

Strofa I :DMC.
Îți amintești de mine? Sau încă încerci ca să uiți tot?
Eu încă trăiesc în trecut, vreau să te scot, dar nu pot
Și știam că vei pleca, bănuiam că va fi greu
Știam că vei rămâne foarte mult timp în sufletul meu
E greu, e și normal, dar nu te vreau înapoi
De ce să fim iar amândoi să suferim din nou apoi?
Prezența ta mă lasă rece și tu o știi bine
Vorbele dulci mă enervează că nu-s scoase din tine
La dracu! Noi doi nu mai suntem ce-am fost odată
Tu erai iubita mea, eu vagabondul de stradă
Dar nu contează, cei ca mine nu au dreptul să plângă
Dar am plâns de mii de ori plus că am suferit pe lângă!
Știi, era clar că nu va ține, am încercat
Încercarea moarte nu are, dar noi am eșuat
Era vorba că suntem doi, trecem prin certuri și ploi
Prin ce-am trecut în afară de un mare război? (ZI!)

Refren (x2) :DMC.
Uită-mă, am plecat, nu mă uit în spate
Sunt sătul de vorbe și speranțe deșarte
Mi-ai lăsat în inimă imaginea ta
Nici dacă vreau nu reușesc să scap de ea (x2).

Strofa II:SHADE.
Ești tot timpul aproape, da-n suflet departe
Și află că asta nu-mi place!
Află că poate-nainte de toate, că totul într-o zi se întoarce
Am sperat, așteptat, disperat, încercat!
Și acum nu-mi mai pot scoate deloc din cap
Tot ce-am cântat, cât te-am lăudat,
Tot ce-am zis eu tu chiar ai uitat!!
Că pentru iubire, că doar pentru tine
Trăiam așa plin de vise senine
Nu mai aștept acum ploaia de vară,
Vreau frigul de iarnă oricât o să doară
Prefer realitatea și luciditatea
Decât să am vise cât ține doar noaptea
Prefer să iubesc, atât cât trăiesc
Dar pentru tine pot să mă și opresc
Nu ți-a convenit, cât timp te-am iubit, că dragostea-ndură și tace!
Așa ești din fire, lipsită de știre, otrava din tine ce face
Ai râs atunci aproape plângând, te rugam să vii înapoi
Dar uită-te, fată, acum se-nvarte roata, la mine sunt toate-acum, noi
Și încă încerc, dar fug doar în cerc să dau rost la tot ce-ai făcut!
Nici nu mă gândesc, nici nu e firesc, mă-ntreb doar: Cum ai putut?
Și nici nu mai sper
N-am ce să-ți ofer
Atunci ai avut chiar tot
Nimic nu-mi mai lăsa!
Chiar nu îmi mai pasă
Să te iubesc chiar nu mai pot!..

Refren (x2) :DMC.
Uită-mă, am plecat, nu mă uit în spate
Sunt sătul de vorbe și speranțe deșarte
Mi-ai lăsat în inimă imaginea ta
Nici dacă vreau nu reușesc să scap de ea (x2).

Strofa III:DMC.
Hai! Adu-ți aminte de tot timpul petrecut
Nu mai mă întorc înapoi, mi-am pus pe inimă scut
Acum nu mai există noi, sunt doar eu și tu!
Acum e nașpa, nu? Realizezi ce ai pierdut acum?
Știi bine, nu mai îmi pasă de lacrimile false
Ai pus sare pe rană până a ajuns chiar și la oase
Dar e ok! (da) nu are ce să fie rău
Tu nu mai ești în viața mea, eu nu mai sunt iubitul tău
Eu mă întorc la viața mea, tu du-te unde ai să vrei
Nu ești singura de pe pământ, mai sunt și alte femei
Nu am de ce să plâng, dar sincer nu mă pot abține
Ai stat prea mult în viața mea, și eu chiar am ținut la tine
Da, știi bine, nu a fost 1 lună sau un an
A fost mai mult decât credeam, decât speram, decât visam
Tu nu ai cum să îmi vorbești, ești prinsă în lume de basm
Și dacă văd că te apropii nu stau, o iau la pas (ciao!).

Refren (x2) :DMC.
Uită-mă, am plecat, nu mă uit în spate
Sunt sătul de vorbe și speranțe deșarte
Mi-ai lăsat în inimă imaginea ta
Nici dacă vreau nu reușesc să scap de ea (x2).

Sensul versurilor

Piesa descrie durerea și regretul după o despărțire. Naratorul își amintește de relație, recunoaște greșelile și încearcă să meargă mai departe, deși este încă afectat de amintiri.

Lasă un comentariu