Nimeni nu mă caută să știi
Chiar și tu la mine nu mai vii
Diagnoza noastră – Amnezii.
Poate tu nu ai observat
Timpul ca nisipul s-a spălat
Nu lăsa uitat tot ce-ai uitat.
În scrisoarea mea din poezii
Vei citi că viu sunt printre vii
Încă nume-n piatra n-am purtat.
Rătăcind tăceri îmi e pe plac
Să privesc la cer neîncetat
Când soarele noptează merg în pat.
Ies în stradă calc noaptea
Din mâini scrisorile-mi cad
În pumni am degete strânse.
În toate ușile bat
Deschideți poarta poștașul de voi n-a uitat
Eu îți caut fereastra în care m-ai așteptat
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și dor, unde naratorul se simte uitat și caută o conexiune pierdută. El se identifică cu un poștaș care încearcă să livreze mesaje într-o lume care pare să-l fi uitat.