Mă cheamă clopotele-n frig,
Zvon dirijat de mâini cerești.
Greu pân’ la sânge mă ating,
Mă sting,
Cu albi fulgi de-otravă mă zidești.
Tu cu Eva soră ești,
Trupu-mi răscolești.
Cer și-nfernul logodești.
Ești, ești.
Fac mâna ramură să-mi cânți.
Vreau anii mei să îi amurgești.
Cu ochi cuminți, verzi și fierbinți.
Cărbune, iarna mi-o topești.
Tu cu Eva soră ești,
Trupu-mi răscolești.
Cer și-nfernul logodești.
Ești, ești.
Tu cu Eva soră ești,
Trupu-mi răscolești.
Cer și-nfernul logodești.
Ești, ești.
♫.
Tu cu Eva soră ești,
Trupu-mi răscolești.
Cer și-nfernul logodești.
Ești, ești.
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație complexă, comparând persoana iubită cu Eva și sugerând o dualitate între sacru și profan. Versurile evocă o atracție puternică, dar și o oarecare ambiguitate și mister.