Lume, lume, soro lume.
Lume, lume, soro lume.
Când să mă satur de tine.
Când să mă satur de tine.
Lume, soro lume.
Când s-o lăsa sec de pâine.
Și păhăruțul de mine.
Lume, soră lume.
Poate-atunci m-oi sătura.
Poate-atunci m-oi sătura.
Când o suna scândura.
Când o suna scândura.
Lume, soro lume.
Când m-or băga în mormânt.
Și n-oi mai fi pe pământ.
Lume, soro lume.
Lumea e rea, da’ fără ea-i mai rău.
Am scris în zeci de rânduri.
Dar niciodată nu i-am scris o odă fiind rupt de gânduri.
Lumea, frumoasa mea.
Toată lumea îmi zicea.
Ai grijă cu ea că-i mare curvă și îți va plăcea.
Și mi-a plăcut la fel cum le-a plăcut și lor.
Dar de-o vreme am început să-i dau verde de semafor.
Să plece și să mă lase ușor.
Pân-o fi să zbor.
Și să aștepte s-o chem eu.
Când o fi să mor.
Când o suna scândura.
Când o suna scândura.
Lume, soro lume.
Când m-or băga în mormânt.
Și n-oi mai fi pe pământ.
Lume, soro lume.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o relație complexă cu lumea, oscilând între atracție și dezamăgire. Vorbitorul anticipează o eliberare de lume abia odată cu moartea, sugerând o oboseală existențială.