De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Și să câștig la loterie,
Aș duce-o viață-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, ființă vie.
N-aș vrea să am măriri deșarte,
N-am nici o sete de renume,
Aș înălța mereu concerte
La adăpost de griji și certe,
La adăpost de om și lume.
În colț tăcut de vreo Sahara,
Castel aș pune să-mi zidească,
Și scuturat de-orice povară,
Aș ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.
Ca-n basme masă mi s-ar pune
Și s-ar așterne tot ca-n basme,
Bucățele cele mai bune
Ar apărea că prin minune
Pe tăvi aduse de fantasme.
Prin vase de-aur și prin cupe
De cornalină și-agață,
De silfi ușori, gențile trupe,
Ar tot turna zburând în grupe
O ambrozie delicată.
De pe-o terasă înflorită
Privirea mea s-ar pierde-n cale
Sub frunzătura-nchipuită
De soare vesel strălucită
Și scânteind de portocale.
Fântâni de ape săritoare,
Ar răcori-o-n orice clipă
Cu picături nălucitoare
Ce-n urmă-n limpede izvoare
S-ar scurge leneș sau în pripă.
Iar împrejur de-acea grădină
Nimic, nimic decât pustie.
Pustia de nisipuri plină
Precum e cerul de lumină, —
De-aș câștigă la loterie.
Dar viață în singurătate
Mi s-ar urî și ea la vreme
Și mi-aș clădi atunci palate
Pe lângă țar muri populate
De-ale amorului poeme.
Pe lângă Neapol am de știre,
Că e un cuib între verdeață,
Eu l-am văzut în părăsire
Și-am fost cuprins l-acea privire
De melancolică-i dulceață.
Acolo corpul mi l-aș duce,
Ruina trage la ruină —
Aș vrea ca moartea să m-apuce
Purtându-mi viața ca o cruce
Pe-un țărm frumos de mare lină.
Dar câștigând la loterie,
M-aș face ca și alții poate,
Și preschimbat prin avuție
N-aș mai căuta o vizuină,
Ci aș voi să gust din toate.
Atuncea poate-n gând mi-ar trece
Să țin în lume tren și casă,
Să am bufoni cu tivge sece.
În contul căror se petrece
Și paraziți să am la masă.
Să treier podul în trăsură,
Să-mi râd de suferințe grele,
Iubindu-mi singură făptură,
Pentru stomac și pentru gură
Să fie țintă vieții mele.
Oh! simt, oh! simt că avuția
Pe om îl face rău să fie,
De-mi cânta-n suflet poezia,
Să cânte-o face sărăcia —
N-am câștigat la loterie.
Sensul versurilor
Piesa explorează visul de a câștiga la loterie și contrastează idealizarea unei vieți luxoase și solitare cu realitatea coruptivă a avuției. Vorbitorul oscilează între dorința de evadare și teama de a se schimba în rău, concluzionând că sărăcia poate inspira poezie mai autentică.