Ne naștem condamnați la moarte,
Toți echitabil în sentință.
În fond nimic nu ne desparte;
Suntem predestinați neființă!
Criteriul este unicat;
Ne prosternăm pe firul vieții,
Crezând că promovând păcat,
Visăm eternul dimineții..?!.
Cu programări de subzistență
În simpli reproducători,
Facem doar actul de prezență
Și parțial.. ‘n educatori.
Îndreptățiți la răzbunare
Să cerem la Divin dreptate,
Am câștiga perpetuare..
De-am renunța la rău, păcate!
Propun lumii, în circumstanță,
Să ne semnăm cu toți pe listă;
Să dăm iubirii importanță..
Sperând Suprem răspuns..”Există!”
Sensul versurilor
Piesa exprimă o reflecție asupra condiției umane, a morții și a păcatului. Sugerează că renunțarea la rău și îmbrățișarea iubirii ar putea aduce o formă de perpetuare și un răspuns divin.