Sunt copilul de flori de mai,
Şi-am iubirea în pumn, s-o dai.
Mă găseşti la răscruci de vii,
Să-mi culegi vise mii!..
De ce nu m-ai lăsat, pe veci
Trup cu gândul să-mi furi, să pleci
Din trăiri ce-ai promis că vrei,
Dor să stingi, să mi-l iei?..
Tu, fecioara din colţ de stradă,
Mă topesc când te văd, de dragă,
Îţi număr paşii plecării, venirii..
Îţi sunt rezerva iubirii!.
Mă dau suflet cadou, să mă tai în felii,
Să mă spargi în pietriş, pe alei, să revii
Ruj de ceara-mi din lacrimi, ce-mi curg în şiroaie..
Fă-ţi-l leacul la seceta dragostei.. Ploaie!.
Îmi eşti chipul sublim de-orice fată,
Alb cum fulg, în omătul de vată;
De te-ating îmi dai cald, mă topeşti..
Sfânta mea, înger eşti!..
În genunchi de-aş putea ca să-ţi stau,
Tălpi s-alergi, în etern, ca să-ţi dau,
Mâini pot pune pe veci în priere,
Pentru-o lună de miere!..
Mi-eşti fuiorul de fum de ţigară,
Îţi sunt aburul, stând într-o gară..
Fi-mi eterul în nări pe vecie,
Mă închină-n sclavie!.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dragoste profundă și devotament absolut față de persoana iubită. Naratorul este dispus să se sacrifice complet, oferindu-și sufletul și supunându-se în totalitate, idealizând persoana iubită ca pe un înger.