Daniel Aurelian Radulescu feat Goeteri – Când Voi Muri

Când voi muri, îmi vei întâlni priviri
rămase-n umbre pe lumina zilei,
întinsă-n ultime cotloane..
Ne vom atinge pe mobilier, coloane,
pe ziduri, pe versetul filei,
pe irişi.. De ne-om nimeri!?

Când voi muri, mă vei avea-n auz
din rezonanţa vântului ce-adie,
ce mi-a atins în treacăt por
şi-l vei găsi freamăt, fior,
nebun de dor să te mângâie
timid, înfiorat, ocult.. Obtuz!.

Când voi muri, vei avea iz de flori
de la parfumuri de narcise
din luminişuri, păpădii-n mirişte,
din roze, lăcrămioare triste,
ce le-am cules cu braţe ninse
de la petale.. Îndrăgostit de atâtea ori!.

Când voi muri, mă vei atinge
pe-amprentele ce nu se şterg
de timp, ce se vor încrusta-n mătăsuri,
în fald ascuns spunându-şi păsuri,
neostoite-n drum ce-l merg
de-atunci.. De când „nu-i”, se prelinge..

Când voi muri, EU, voi fi golul,
rămas pe veci cât o scânteie
de-o stea murindă-n hău de negru,
de neatins, tânjind tenebru..
vei fi doar tu o epopee
cât simţuri îţi voi fi.. eu, dorul!.

Când voi muri, voi plânge amarnic,
căci mă voi pierde, gând, de mine;
mă uit, mă văd, mă-ncânt că-s încă,
mă gust, ştiu timp că mă mănâncă..
doar poze mă vor întreţine;
cred că ce sunt, nu sunt zadarnic!.

Când voi muri, dispare crunt,
dar dragoste va fi, nestinsă,
va fi doar bucurie, bine
şi valuri rele vor fi line
şi munţi, câmpie va fi-ntinsă..
Căci nu mai ştiu.. De nu mai sunt!