Mi-am privit singur sfera, gazdă-n zbor murindă
Mascând portocaliu cu umbra-i gigantescă,
Dar vai ce mică-i.. O priveam, proiecţie terestră
‘n suspans straniu, disperând o Lună să reaprindă.
O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic de neagră-n noapte trează..
O rocă prăfuită pierind de dor nestăvilit, nestins.
Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp.. pierdut registru
De glob uitând de sine.. Am fi Icari zburând în umbră?!?
M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin că bula-s eu încontopit pe-o rocă
Şi, sunt şi-aici în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună,
Ce-o privesc spre craterele ei grisate, cu gropiţe-n cocă.
M-a răvăşit o teamă nesfârşită despre-un negru
Lăsat pe-un loc ştiut de-argint.. Mi-am spus că-i tot posibil
Într-o zi.. Poate nu eu să pierd pe rând tot; cer sclipind, integru..
Şi tot mai mult mă văd peste milenii-n hău.. Irezistibil!!!.
O licărire tot gălbuie-mi dă speranţă vie
Că moartea inefabilă va mai întârzia un neştiut
De timp.. Se creşte iar speranţa că iubirea o să fie;
Căci fără ea, oh Luna, vom piere-n neaflat tăcut!.
Mă simt mai mic din noaptea asta, mai fragil,
Mă sperie hidosul fără milă al naturii,
Căci ştiu deja că Universu-i o himeră, gol exil..
Un rece groaznic, un anoxic detonant şi plin de furii!.
Şi nori de pâclă-n cer se-aprind de-un roz-grena
În mută explozie-n fundal de cânt de-amor de broaşte..
Ascunsa se reîncarcă-n recâştig reluându-şi platina
Pe negrul cu un fard adânc, ceţos, de ou de Paşte..
M-adorm cu greu, c-o pată pe retină-n mintea-mi revolută
De-o experienţă nouă-n nesfârşit, reînvăţând ce e elipsă
Cu dus-întors, la două capete.. De n-ar rămâne bolta-i slută!..
Ferici să fim cât dus se-ntoarce.. Vom trăi-n returul de-o eclipsă!
Sensul versurilor
Piesa explorează fragilitatea existenței umane în vastitatea universului, confruntându-se cu ideea morții și a efemerității. În ciuda acestui sentiment de insignifianță, există o licărire de speranță și credința în puterea iubirii ca antidot împotriva tăcerii și a dispariției.