Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot crește,
sau mugurele-mi caut de este pe vreo creangă
de-un arbore.. de-un Planck de punct îmi caut veste
și partitură de-am și, mi-a fost scrisă-ntreagă.
Mă resetez cumul dintre transmițători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume.. să-mi fac integritate.
Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt și Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Carețaș, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint..
Și-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.
La rându-mi amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
și mă îmbin fluid din Baciu, Lemian,
prin ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas..
Nu știu cine mai sunt, ce vânt m-aduce.. Dan!.
Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă..
Nici vârstele nu-mi știu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui și trunchi nu se destramă.
Nu știu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aș vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neștiuți să am frați, să reîncep aventură..
Sunt strigăt și, răspuns aștept.. ca orice om!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă a identității și a rădăcinilor familiale. Naratorul se simte pierdut și deconectat, aspirând să-și găsească locul și apartenența într-un arbore genealogic vast și complex.