Lasă-mi doar o fină uvertură,
Loc de-o şoaptă, oricât e de mică,
Din pastelul ce blând l-ai pe gură..
Să m-aprinzi ca pe-un led în aplică.
Lasă-mi doar din păr o şuviţă
Dintr-un fir, nesfârşitul de tine,
Ca s-o gust cu nesaţ ca pe-alviţă,
Lipind suflet albit de suspine.
Lasă-mi doar o-adiere de-atingere
Din fiorul din suflu-ţi mireasme,
Să-mi iau zilelor fade o stingere..
Cu grăbire-n spre nopţi de fantasme.
Lasă-mi puful „duvet” de obraz
În însemnu-ţi ştrengar de gropiţă,
Să-mi sting lacrimi în ea, la necaz,
Dintre picuri ce-i vărs în şuviţă.
Lasă-mi perle pe firul de buze
Înroşite-n nespusă priere,
De la sânge de stoarse meduze..
Cum venin ce-amorţeşte de vrere.
Lasă-mi arcul prelungelor gene
Să-mi agaţe aorta-n delir,
Să mă-nec, un beţiv Diogene,
În cald sângele-ţi, vis de-un potir.
Lasă-mi sparte cristale-n oglinzi
În culori cafenii-n calde tonuri,
Ce-n arcan îţi dau laţ să mă prinzi
Prin pupila-ţi neant, citind tomuri.
Lasă-mi locu-ţi în finul auz
Rezonând ‘n filigram de-un cercel,
Să-mi întoarcă nevrutul refuz
De cuvinte, ce nu-ţi plac de fel.
Lasă-mi simţul suav de parfumuri
Peste freamăt de fine narine,
Ce-am cules dintre miile drumuri,
Să-ţi fac dar.. să-ţi fiu sursa de bine.
Lasă-mi albul de lebădă, gâtul,
Să inspiri din tot ceea ce simt,
S-am loc un’ să muşc cu sărutul..
S-am un semn că-i aievea, nu mint.
Lasă-mi totul ce eşti, oh candoare,
Să pot timpul, nu singur, să-ndur,
Să-ţi fiu firul din glastră, o floare..
Să-ţi fiu greier etern trubadur.
Lasă-mi trupul cu tot, sau o umbră,
Să m-ascund de o lume nevrută,
Dar să pot să-mi trec viaţa, o sumbră,
Să ţi-o-nchin.. S-o ai în veci, renăscută!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință profundă și pasională de a fi cât mai aproape de persoana iubită, cerând chiar și cele mai mici daruri sau atingeri. Este o pledoarie pentru a împărtăși esența ființei iubite, până la sacrificiul de sine.