Iubesc frumoasa tinerețe,
Cu anii săi de flori,
Cu zâmbete pe a sa față,
Cu ochi scânteietori;
Îmi place fruntea-i coronată
De poezii și-amor,
De dulci iluzii care iute
Se nasc și iute mor.
Cortegiul său e din speranțe,
Din vecinice izbânzi,
Și pulbere de aur poartă
Pe aripe plăpânzi.
Adesea e cutezătoare
Întocmai ca Icar,
Și pân’ la soare se înalță
În zboru-i temerar!
În totul e însuflețită
De-al geniului foc,
Și egoismul nu găsește
În sufletul său loc!
Pe-oriunde trece, răspândește,
Ca foi de trandafiri,
Cu mâinile-i îmbelșugate,
Idei și dulci simțiri!
Să-i zică orișicum, bătrânii
Pătrunși de reci fiori,
Ce dragă este tinerețea
Cu anii săi de flori!
Sensul versurilor
Piesa celebrează frumusețea și idealismul tinereții, cu energia, speranțele și iluziile sale. Vorbește despre inocența și generozitatea tinerilor, în contrast cu perspectiva mai rece a bătrâneții.