În tropot de cai năvălesc cavaleri,
Pe coamele-n vânt şi grebăn ‘n sudori,
Cu pinteni lovesc în flanc, în subsuori;
Nu ştiu de-s jockey, sau de sunt ieniceri.
Zăbale-s în spume şi gât încordat,
Sunt mândri, cu piept în fileuri de muşchi..
Înalţă genunchi în galopul ritmat
Şi cal, călăreţ, sunt un trunchi şi vipuşti.
Din coapse, mănunchiuri gluteii se umflă,
Cu linii de fascii ce-i întretaie..
Urechi, în mişcare perpetuă, ascultă;
Cravaşa-i doar simbol, ce ciucur o-ndoaie.
Cu nările-n vânt, de profunde-aspiraţii,
E-un scrâşnet în goana nebună de hamuri..
E mort de mîndria de-avea incantaţii;
Cu coada, în vânt, e la finish cu lauri.
E simbolul forţei strunită de minte,
Atlet al naturii e prin excelenţă..
E brutus miotic cabalul cuminte
Şi mândru-i sunt parte, de cal-existenţă!
Sensul versurilor
Piesa descrie măreția și forța cailor, văzuți ca simboluri ale naturii și ale puterii controlate. Este un omagiu adus eleganței și energiei acestor animale.