Alunec pe-o lume-n spirală,
cu ochii pe-o treaptă în plus,
rotindu-mă iară și iară,
dar cad, iar căderea e-n sus.
Îngheață privirea-mi uimită,
căderea se oprește și ea,
căci toată spirala se-agită,
întinde o mână, mă ia.
Și-ncepe o nouă rotire
cu mine urcând un abis
și cad și mai urc o clipire
spre vârful spiralei din vis.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie confuză și ciclică, o alunecare într-o spirală unde căderea devine ascensiune. Personajul se află într-o continuă mișcare, căutând un punct de referință într-un vis paradoxal.