A fost odată… Mai putea să fie
De n-ar fi apărut o gelozie
Și-un gând ascuns ori un secret, ceva
Ce te-a îndepărtat, iubita mea.
Ai reușit cu-acele vorbe, șapte,
Să îmi arunci iubirea într-o noapte
În care s-a pierdut ca un sfârșit
Al unei stele care-a strălucit.
Au mai rămas doar semne de-ntrebare
Prin gânduri străbătute cu mirare,
Și vorbe nerostite ce-ar durea
De s-ar putea rosti. De s-ar putea!.
Și, dincolo de toate astea, eu,
Te mai gândesc, mai ești în gândul meu,
Dar nu cum îmi erai, nu cum ai fost
Când îți aveai la mine-n suflet rost.
Îmi vei lăsa noi urme prin ruine
Rămase-acolo, -n gândul meu cu tine,
Iar dacă, uneori, te voi urma,
Voi face-o ca o umbră-n umbra ta.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și melancolia după o iubire pierdută din cauza geloziei și a secretelor. Naratorul își amintește de momentele frumoase, dar acum se simte doar o umbră a ceea ce a fost, urmărind fantoma iubirii pierdute.