Tu, suflet rătăcit, cum nu știi, oare,
Că n-am plecat și nu ne-am despărțit?
Sunt încă-n tine, viu, căci o plecare
Ar însemna pustiul de sfârșit.
Nu simți privirea mea cum îți măsoară
Plăcerea-n jocul noului sărut?
Nu știi că te cunosc și mă-nfioară
Toți pașii tăi prin timpul ce-a trecut?
Nu te sfii de-acum! Din întâmplare,
Te mai privesc și eu, la fel ca tine,
Dar nu cum te priveam, cu-nflăcărare;
Cred că-i dorința mea să-ți fie bine.
Sunt doar un gând acum, ca o mirare
Prin gândul tău. Dar știi. Oi știi, tu, oare?
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și mirarea unui suflet rătăcit după o despărțire. Naratorul, acum doar un gând, observă de la distanță viața fostei iubiri, dorindu-i fericire, dar amintindu-și de legătura profundă care a existat.