A fost o clipă-n care-a adormit
bătrânul Timp cu pletele cărunte,
iar o şuviţă albă, de pe frunte,
de o potecă-n munte s-a lipit.
Şi s-a-ntâmplat ca tu, pe înserate,
să treci pe-acolo şi să calci, uşor,
c-un felinar în mână şi-un urcior,
pe o cărare spre eternitate.
Ai devenit un zeu nemuritor,
necunoscut de nimeni pe niciunde,
şi neştiind de ce, şi cum sau unde
te-ai depărtat de drumul tuturor.
Ai încercat să-ţi aminteşti cărarea,
să te întorci la casa ce-ai lăsat
acolo, printre munţi, la tine-n sat,
dar nemurirea ţi-a adus uitarea.
Se-ntâmplă, însă, ca atunci când bei
din apa ce se clatină-n urcior,
să-ţi aminteşti ceva, să-ţi fie dor,
să vrei să te întorci la ea, să vrei..
Puterea ta, ascunsă-n nemurire,
te-ndreaptă spre al timpului hotar
în care, pe-o cărare, -un felinar,
îţi luminează calea spre iubire.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute și a dorinței de a te întoarce la ea, chiar și în contextul nemuririi. Personajul principal, devenit nemuritor, resimte nostalgia trecutului și caută calea spre iubire, luminată de un felinar pe cărare.
