Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
– îmi spune legenda ce astăzi ascult –
pe nimeni nu lasă acolo să stea.
Sătenii se-nchină și fac un ocol,
cu ochii-n pământ și privind speriați
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemați.
Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn și chirpici
cu horn, cu șindrilă, și plină de prunci.
A vrut-o stăpânul, dar n-a reușit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
și mulți au murit căutând făr’ de rost.
Se spune c-adesea la margine-apar
o fată și-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc și dispar
în umbrele nopții, spre-un loc tăinuit.
Apoi se ivesc de prin cețuri, duium,
oștenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
și toată pădurea-i plouată cu scrum.
Sensul versurilor
Piesa descrie o pădure bântuită de un blestem, unde o fată a fost protejată de stăpân, dar acesta a aruncat un blestem asupra ei și a pădurii. Acum, fantomele celor care au murit bântuie locul, amintind de sacrificiul și tragedia petrecute.