Era tăcut, pe-o bancă la șosea,
privind prin oameni și văzând ceva
departe, poate doar în mintea sa,
iar uneori zâmbea: își amintea.
Își amintea de ea, vorbindu-i blând,
de cum erau alături, gând la gând,
și se-ntrista adesea când, plângând,
ea-l mai certa timid, dar acuzând.
De unde știu? – mi-a spus-o chiar el, azi,
privindu-mă blajin, cu ochii-i fazi,
dar care m-au pătruns până-n adânc:.
-Ai grijă-n ochii ei să nu decazi!
Eu știu, eram ca tine, doar un țânc,
.. ea a plecat… o-aștept … pân’ la amiazi.
Sensul versurilor
Un bărbat în vârstă își amintește cu melancolie de iubirea pierdută și așteaptă reîntâlnirea cu persoana iubită. El oferă un sfat tânărului, avertizându-l să prețuiască iubirea și să nu repete greșelile sale.